Este o aplicaţie hibridă formată dintr-o aplicaţie windows şi o aplicaţie web cu baza de
date securizată găzduită în cloud. Noi oferim aplicaţia windows şi aplicaţia web,
care respecta Ordinul ME 3.896 din 28 martie 2023, respectând confidenţialitatea şi prevederile GDPR.
Testaţi aplicaţia în calitate de părinte, elev sau profesor alegând din meniul opţiunea Acces
Acordăm abonament pentru utilizarea Catalogului Şcolar Electronic,
suport tehnic pentru personalul şcolii pentru a se asigura o utilizare optimă a sistemului.
Actualizări şi îmbunătăţiri periodice ale platformei, pentru a vă oferi cele mai recente
funcţionalităţi şi securitate sporită.
Linkuri utile: Documentaţie, Facebook , Youtoobe , Ajutor/Tichete ,Whatapp
Părinții şi elevii şi profesorii folosesc accesul web, aleg judeţul, localitatea şi unitatea de învăţământ, conectându-se cu ID-ul și parola primite de la școală, sau emailul şi parola.Aplicaţia vine implicit cu un cont de super utilizator, acesta nu poate fi şters, dar este complect modificabil. Cu ajutorul lui se stabileşte anul de studiu curent, apoi se adăugă utilizatorii normali sau alţi super utilizatori. Localitatea şi unitatea de învățământ nu se pot modifica, ele sunt cele stabilite de Ministerul Educației şi se stabileşte prin transmiterea numărului afişat de site la achiziţionarea abonamentului. Dacă nu regăsiţi şcoala dvs. pe site, nu vă putem acorda un abonament.
Fiecare clasă definită de superutilizatori poate fi configurata pentru:
Superutilizatorii stabilesc profesorii unității de învățământ,
disciplinele care se predau și clasele, atribuind fiecărei clase un
utilizator (diriginte) . Tot ei au obligația de a modifica anual perioada de studiu și
de a introduce clasele noi, după ce au complectat diriginţii tabul Final cu situaţia
fiecărui elev, respectiv media la examenul de corigenta dacă există,
validarea mediei anuale şi complectarea notelor privitoare la transferuri
la fiecare elev. La definirea unei noi perioade de studiu, clasele nu mai
exista, trebuie formate prin preluarea claselor din anul de studiu
anterior şi actualizarea lor. Există posibilitatea de a muta un elev de la
o clasă la alta. Elevi din clasele finale sau transferaţi trebuie
actualizaţi, setând valoarea câmpului exist la false. Un elev poate fi
şters din baza de date doar dacă nu are note sau absenţe.
Utilizatorii normali, diriginţii, generează lista de cursuri ale clasei, orarul, lista
elevilor. La trecerea la un an școlar nou, utilizatorii normali
actualizează numărul anului de studiu a clasei pe care o gestionează. Ei
transmit părinților elevilor datele de autentificare inițiale, la cererea
părinților pot regenera parolele pierdute.
Profesorii sunt singurii care pot stabili notele şi absentele, ei se
conectează la aplicaţie prin interfaţa web, aplicaţia windows nu are
drepturi asupra tabelelor de note şi absente, în cazul catalogului
electronic, decât pentru consultarea lor.
Aplicaţia open source se poate obţine şi din codul sursă, ce se poate compila.
Se poate compila ca şi aplicaţie Windows sau Linux. Aplicaţia open source este o
versiune ce include funcţionalităţile esenţiale şi poate fi folosită pentru
adăugarea de opţiuni noi. Abonamentul asigura acces la ultima versiune
oficială a aplicaţiei.
Versiunea curentă a aplicației este: 1.2.0.3
Pentru respectarea standardele tehnice minime, veţi primi linkurile la
directoarele zilnice şi lunare de backup ale bazei de date achiziţionate.
La încheierea anului de studiu se primesc pentru clasele finale baza de date sub
formă de baza de date sqlite ce permite consultarea şi conservarea ei
conform normelor prevăzute în specificaţii. La achiziţionare veţi primi un
contract semnat din partea societăţii noastre ce poate fi consultat şi
online la adresa: https://www.we-b.ro/terms-ro.